Reclamă

Loviturile la cap la bebeluși: ce trebui să știi și ce poți face

Nu cred că există bebeluș care să nu se fi lovit la cap cel puțin o dată până la vârsta de un an. Și nu pentru că părinții n-ar fi atenți sau n-ar avea grijă de ei. Ci pentru simplu fapt că loviturile la cap la bebeluși sunt accidentale, în mare parte, și se întâmplă din cauza lipsei coordonării motorii și a reflexelor de protecție la micuți. Iată, așadar ce trebuie să știi despre ele și ce poți face dacă micuțul tău se află în situația respectivă.

Mama își ține bebelușul în brațe și încearcă să-l calmeze din plâns
Loviturile la cap la bebeluși sunt destul de periculoase, mai ales la sugarii cu vârsta de maxim 3 luni / Shutterstock

Bebelușii, mai ales cei cu vârsta cuprinsă între 0 și șase luni, sunt extrem de vulnerabili și pot suferi lovituri la cap din diverse motive. Acest lucru se datorează faptului că bebelușii nu își pot controla mișcarea capului la fel de bine ca adulții. După cum probabil știi, mușchii gâtului lor sunt mai puțin dezvoltați și, spre deosebire de adulți, centrul lor de greutate este mai aproape de cap decât de trunchi.

În plus, bebelușii învață tot felul de abilități noi, cum ar fi să apuce, să se rostogolească, să stea și să meargă. Așadar, ar fi aproape de neînchipuit să nu existe și mici incidente pe parcursul explorării.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Loviturile la cap la bebeluși: care sunt cele mai frecvente cauze

Printre cele mai frecvente cauze sau motive pentru care apar loviturile la cap la bebeluși se numără următoarele:

-căderile din pat, de pe canapea sau de pe masa de înfășat. Acestea au loc mai ales dacă bebelușii sunt lăsați nesupravegheați, chiar și numai pentru câteva clipe.

-mișcările bruște pe care bebelușii le pot face atunci când sunt ținuți în brațe. Sugarii au tendința de a avea mișcări bruște, în special la vârstele la care nu-ți coordonează foarte bine capul.

-interacțiunile cu frații mai mari pot duce la lovituri la cap la bebeluși. Frații mai mari, care nu înțeleg cât de fragili sunt bebelușii, pot provoca din greșeală lovituri la cap în timpul jocului.

-explorarea spațiului. Când micuții încep să apuce obiecte există posibilitatea de a se lovi cu el la nivelul capului. De asemenea, în momentul în care încep să testeze mersul în patru labe, se pot lovi accidental.

Reclamă
Reclamă

Ce simptome pot apărea după loviturile la cap la nou-născut

După o lovitură la cap, este important să monitorizezi cu atenție bebelușul pentru a identifica orice simptome care ar putea indica o problemă serioasă. Studiile arată că aproximativ 7% dintre traumatismele craniene suferite de copiii cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani sunt semnificative. Aceasta înseamnă că, în marea majoritate a cazurilor, traumatismele craniene suferite de copii sunt considerate minore. Simptomele care pot apărea după o lovitură ușoară la cap se manifestă sub formă de:

-plâns

-umflătură la locul loviturii

-ușoare sângerări

-vânătăi

Când să te îngrijorezi

Deși nu toate loviturile la cap la bebeluși necesită intervenție medicală imediată, este important să știi când anume e nevoie de un medic. În următoarele situații, ar trebui să contactezi un medic sau să mergi la urgențe:

-dacă bebelușul pare anormal de somnolent sau greu de trezit

-dacă după lovitura la cap începe să vomite

-dacă este extrem de iritat și nu vrea să mănânce și nici să bea apă

-dacă face convulsii

-dacă plânge necontrolat mai mult de jumătate de oră

-dacă este letargic

-dacă observi deformări evidente ale craniului sau umflături mari

-dacă sângerările sunt abundente

-dacă nu mai poate sta în fund(în special pentru copiii care deja au această abilitate)

-vânătăi sau umflături: Prezența unor vânătăi sau umflături vizibile pe cap pot sugera o lovitură semnificativă care trebuie evaluată de un medic.

-dacă bebelușul și-a pierdut cunoștința, chiar și pentru o perioadă scurtă.

Ce să faci dacă bebelușul s-a lovit la cap

Dacă bebelușul tău s-a lovit la cap, este important să acționezi rapid și calm. Iată ce pași ar trebui să urmezi:

-încearcă să calmezi bebelușul vorbindu-i pe un ton liniștitor și având contact fizic blând. Evită să-l zgudui sau să-l miști brusc.

-verifică dacă are vânătăi, umflături, tăieturi sau alte semne de traumă. Aplică-i un pachet de gheață înfășurat într-o cârpă moale pe zona afectată pentru a reduce umflătura și durerea.

-observă atent comportamentul bebelușului în următoarele ore. Fii atentă la semnele de somnolență excesivă, vărsături, convulsii sau alte simptome alarmante menționate mai sus.

-dacă ai orice îndoială cu privire la starea bebelușului sau dacă apar simptome de îngrijorare, contactează medicul pediatru.

Te-ar mai putea interesa și
O fetiță bebeluș care doarme în brațele mamei
Coalescența de labii: ce este, diagnostic și tratament
Coalescența de labii: ce este, diagnostic și tratament
Mama se află cu fetița pe un câmp de flori și o ridică pe micuță în sus
Vitamina D pentru bebeluși: tot ce trebuie să știi
Vitamina D pentru bebeluși: tot ce trebuie să știi
Mama este cu bebelușul la plajă și îl dă cu cremă de protecție solară
Cum tratezi arsura solară la bebeluși
Cum tratezi arsura solară la bebeluși
Reclamă
Recomandări DePărinți.ro
1
Tată își ține bebelușul în brațe și-l privește
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Te-ai uitat vreodată la bebelușul tău și ai avut senzația că îl vezi pe tatăl lui în miniatură? Nu e doar o impresie! Genetica joacă un rol fascinant în determinarea trăsăturilor fizice și comportamentale ale copilului. Iar unele......
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
2
Un grup de copii care joacă jocuri de dezvoltare a gândirii logice
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
Pe măsură ce timpul se schimbă și tehnologia avansează, este nevoie și de o schimbare în viața celor mici. Descoperă și tu cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Jocurile reprezintă cea mai bună metodă pentru......
Cele mai bune jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice la copii. Idei și recomandări
3
Fetiță neglijată se uită tristă pe fereastră
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
Știi momentul ăla când intri în cameră și uiți instant ce căutai? Sau când încerci să ții minte ce ai de cumpărat, dar ajungi acasă cu totul… mai puțin ce îți trebuia? Ei bine, memoria de lucru e implicată în toate astea.......
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
4
Tată și fiul stau pe canapea și discută
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
Știi momentul ăla când îți dai seama că ai început să semeni cu tatăl tău? Fie că e vorba de felul în care te enervezi în trafic sau de cum îți ții ceașca de cafea dimineața, adevărul e că părinții ne modelează mai mult decât......
Lecțiile pe care tații ar trebuie să le predea fiilor lor
5
Fetiță cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză verde, stă la masa din bucătărie și se uită pe o carte, iar pe masă sunt împăștiate creioane colorate, iar mama ei stă în picioare și o ceartă
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
Atunci când crești cu părinți care te critică constant, efectele pe termen lung pot fi vizibile cu ușurință. Pe lângă faptul că încrederea în sine este foarte scăzută, îți afectează și relațiile cu cei din jur. Cu mult......
7 semne că ai avut părinți critici și cum te afectează
6
Copil agresiv
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
Sunt momente în care copilul tău pare un mic vulcan gata să erupă din senin? Aruncă jucării, țipă sau lovește, iar tu nu mai știi dacă e doar o etapă sau un semn că ceva e mai profund? Respiri adânc, numeri până la zece, dar tot......
Strategii pentru prevenirea agresivității la copii și când ar trebui solicitat ajutor specializat
7
O fetiță care joacă cărți
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
Crazy Eights este un joc clasic de cărți, potrivit pentru toate vârstele. Află cum se joacă Crazy Eights și descoperă sfaturi utile care îi vor ajuta pe cei mici să joace și să câștige. Dacă vrei un joc de cărți ușor de învățat,......
Cum se joacă Crazy Eights: reguli, sfaturi și strategii
8
Băiețel blond, îmbrăcat cu cămașă albă și vestă cu carouri roșii și albe, stă cu o mână ridicată și cu degetul arătător indică spre un bec desenat cu alb și galben, iar deasupra capului sunt desenate mai multe becuri cu cretă albă, iar în spate are fundal verde
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Atunci când este vorba despre procesul de învățare, majoritatea oamenilor cred că inteligența există sau nu există. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că ea poate fi dezvoltată prin exercițiu. Ajută-ți copilul să-i......
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Cele mai noi
femeie care are un calendar în mână și își ține mâna la burtă
12 iunie, 14:53
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Sandalele sunt dintre cele mai bune alegeri pentru încălțămintea pentru sezonul cald. Vezi care sunt avantajele purtării sandalelor pentru copii
10 iunie, 15:17
Care sunt avantajele purtării sandalelor pentru copii?
Care sunt avantajele purtării sandalelor pentru copii?
Bebeluș care zâmbește și i se văd dinții de lapte din față, de sus și jos, și este îmbrăcat cu un maiou alb și salopetă gri
9 iunie, 10:03
Îngrijirea dinților de lapte: sfaturi pentru o igienă corectă
Îngrijirea dinților de lapte: sfaturi pentru o igienă corectă
Un tată care se joacă cu cei doi copii ai săi și le sporește fericirea
5 iunie, 10:03
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic
Un bol plin cu piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
2 iunie, 09:56
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
Sport în ritmul tău: cum să transformi mişcarea într-o parte a vieţii tale
30 mai, 12:59
(P) Sport în ritmul tău: cum să transformi mişcarea într-o parte a vieţii tale
(P) Sport în ritmul tău: cum să transformi mişcarea într-o parte a vieţii tale
Închide